Iluzia doctrinei și taxa pe sărăcie: Cum a trădat dreapta românească manualul de economie

Logica elementară a manualelor de economie ne spune un adevăr simplu: stânga mărește taxele pentru a redistribui bogăția, în timp ce dreapta le scade pentru a stimula investițiile, munca și inițiativa privată. În România însă, această axiomă a fost complet distrusă de o realitate dură și paradoxală. Partidele care își arogă cu mândrie blazonul liberalismului și al valorilor de dreapta au ajuns să patroneze cele mai agresive valuri de majorări fiscale din istoria recentă. Ceea ce este de-a dreptul cinic e că povara acestor decizii nu cade pe umerii marilor corporații, ci lovește direct în baza piramidei sociale, transformându-se într-o veritabilă „taxă pe sărăcie”.

Când o guvernare autointitulată de dreapta alege să majoreze Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) la produse de bază, să crească accizele sau să explodeze impozitele pe proprietățile de rând, ea nu face reformă economică, ci comite o trădare doctrinară. TVA-ul este, prin excelență, o taxă profund regresivă. Ea nu ține cont de venituri. Un cetățean care trăiește din salariul minim și un milionar plătesc exact aceeași taxă la casă pentru o pâine, un litru de lapte sau energia electrică. Însă, în timp ce pentru cel bogat această taxă reprezintă o fracțiune nesemnificativă din venit, pentru cel sărac ea înseamnă diferența dintre supraviețuire și privațiune.

Adevărata ipocrizie a „dreptei” dâmbovițene constă în incapacitatea cronică de a restructura aparatul hipertrofiat al statului. În loc să aplice măsuri liberale autentice — tăierea rispei publice, digitalizarea reală a ANAF-ului și eliminarea pensiilor speciale —, politicienii au ales calea cea mai facilă: confiscarea banilor din buzunarele celor care abia își duc traiul de zi cu zi. Astfel, micul antreprenor, curierul, frizerul sau vânzătorul de la colțul străzii subvenționează, prin taxe tot mai mari, un sistem public ineficient și lacom. Mai mult, strangularea micilor afaceri și a microîntreprinderilor prin modificări fiscale succesive nu face decât să distrugă singura plasă de siguranță a clasei de mijloc emergente. Când pui bariere sufocante celor care încearcă să fie independenți economic, îi împingi fie spre economia gri, fie direct în brațele asistenței sociale.

Această stranie politică fiscală aplicată în România ultimilor ani arată că partidele noastre de dreapta sunt liberale doar în campaniile electorale. Ajunși la putere, liderii lor uită complet de reducerea fiscalității și devin executanții unui fiscalism punitiv, de o factură aproape feudală. Cât timp statul va continua să își acopere găurile bugetare jumulind consumatorul de rând și micul întreprinzător, etichetele de „stânga” și „dreapta” vor rămâne simple lozinci golite de conținut. Dreapta românească nu a adus libertate economică, ci a consfințit o realitate crudă: săracii plătesc prețul pentru luxul și neputința celor care conduc.